Mark Hamill confirmă revenirea lui Luke în Star Wars: Episode IX


Sfârșitul lui Star Wars: Episode VIII l-a transformat pe Luke Skywalker într-o formă imaterială a Forței (în, de acum, clasicul stil Jedi), iar dispariţia acestuia a făcut fanii să excludă o apariție a sa ulterioară în franciză. Cu toate acestea, interpretul lui Luke – Mark Hamill – a confirmat recent într-un mesaj pe contul său de Twitter că legendarul personaj va putea fi văzut în Episode IX.

Starul a fost destul de criptic în mesajul său, în care a menționat că oferă acest detaliu legat de Episode IX la insistențele publicului, însă a ținut să sublinieze faptul că nu va mai divulga alte informații („Episode Nein Comment”, a notat el).

J. J. Abrams se va ocupa şi de această peliculă a seriei – după Star Wars: The Force Awakens (2005) – atât ca regizor, cât şi ca scenarist. Episode VIII, regizat de Rian Johnson, a primit cronici mixte din partea criticilor de film.

Episode IX a început pre-producţia pe 1 august şi va termina filmările în februarie 2018. Actorul Oscar Isaac, aflat în rolul pilotului Rezistenţei Poe Dameron, a declarat că Abrams va permite actorilor să se bazeze şi mai mult pe improvizaţie. Lansarea filmului este programată în Statele Unite pe 20 decembrie 2019, când va debuta şi pe marile ecrane de la noi.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *