Fantastic Beasts and Where to Find Them 3 va depăşi ca amploare celelalte două părţi ale seriei


 

După ce în luna ianuarie a fost anunţată amânarea producţiei lui Fantastic Beasts and Where to Find Them 3, au apărut o serie de speculaţii legate de nemulţumirile realizatorilor faţă de ultimul film din serie, care nu doar că a primit mai multe critici negative decât anteriorul, dar – în ciuda celor 653 milioane de dolari obţinute la box office – este una din ecranizările din universul Harry Potter cu cele mai mici încasări.

Însă recenta declaraţie a lui Dan Fogler – interpretul lui Jacob Kowalski în film – arată că altul este motivul pentru care au fost amânate filmările părţii a treia.

„Vom începe în toamnă producţia. Şi va fi gigantică! Acesta este motivul amânării… filmul va depăşi ca amploare primele două filme luate laolaltă. Au avut nevoie de mai mult timp pentru pregătiri şi nu au vrut să se grăbească inutil cu nimic, aşa că au preferat să mai aştepte”, a explicat actorul pentru HeyUGuys.com.

„Vă pot spune că pentru filmări mergem în Brazilia. Însă mai multe detalii nu vă pot oferi… Voi primi scenariul când se va apropia perioada producţiei”, a mai spus Fogler.

J.K. Rowling, care se află şi printre producătorii seriei, se va ocupa şi de această dată de scenariu. La cârma peliculei va reveni David Yates. Filmul are data de lansare stabilită pentru 20 noiembrie 2020.